Manuel Mihalache a castigat Sibiu Rally Show

17 noiembrie 2008



23 de piloti si 8 copiloti, un numar record de participanti, au facut spectacol, sambata 15 noiembrie, la Sibiu Rally Show. Dupa prima mansa a competitiei favoritii erau Gergo Szabo, vicecampion in CNR, si Titi Aur, de doua ori castigator al competitiei de la Sibiu. In sferturile de finala lupta a fost extrem de disputata. In urma unor probleme cu prima masina cu care a luat startul, Gergo Szabo a concurat in aceasta faza a competitiei cu masina lui Victor Baldescu. Chiar si asa, pilotul maghiar si-a asigurat calificarea in semifinale, obtinand cel de-al doilea timp. Bogdan Marisca a fost cel mai rapid pilot in sferturile de finala, alaturi de el mai calificanduse Valentin Porcisteanu si Manuel Mihalache. Nu au reusit calificarea in semifinale: Titi Aur, Marco Tempestini, Dan Gartofan si Adrian Raspopa.

In prima semifinala s-au intalnit Manuel Mihalache si Bogdan Marisca. Mihalache a reusit sa castige primele doua curse, din cele trei programate, si si-a asigurat calificarea in marea finala. In cea de-a doua semifinala s-au intalnit Gergo Szabo si Valentin Porcisteanu. Pilotul maghiar, considerat favorit la victorie, a fost nevoit sa se recunoasca invins. Valentin Porcisteanu a castigat primele doua din cele trei curse si s-a calificat in finala. In finala mica, Gergo Szabo a castigat duelul cu Bogdan Marisca stabilind si un nou record al circuitului, cu timpul de 1min:35,243, urcand astfel pe treapta a treia a podiumului. Finala mare, dintre Manuel Mihalache si Valentin Porcisteanu, a fost extrem de echilibrata. Prima cursa a fost castigata de Mihalache, dupa care Porcisteanu a egalat situatia. In cursa decisiva, Porcisteanu a facut o mica greseala si a fost invins de pilotul brasovean.

In competitia copilotilor, de asemenea o premiera la Sibiu Rally Show, victoria i-a revenit lui Janos Soos (copilotul lui Manuel Mihalache), locul secund fiind ocupat de Adrian Berghea (copilotul lui Dan Gartofan). La Sibiu Rally Show, editia 2008, au fost prezenti si trei copii care se afla in ingrijirea spitalului Hospice din Brasov. „Anul acesta am decis ca pilotii sa nu plateasca nicio taxa de inscriere si in schimb sa doneze bani pentru Spitalul Hospice din Brasov. As vrea sa le multumesc tuturor celor care au sarit in ajutorul acestor copii”, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Show 2008.

Foto: Freelancer