Detroit 2009, un salon trist

3 ianuarie 2009



Editia din acest an a Salonului Auto de la Detroit (NAIAS) pare sa fie cea mai trista din istoria acestui eveniment anual al industriei auto americane si nu numai. Pe fondul crizei generalizate din industria auto si a situatiei dramatice cu care se confrunta gigantii nord-americani, NAIAS 2009 retine atentia mai degraba prin evenimentele de rau augur, decat prin premierele anuntate.

Spectrul falimentului, somajul si caderea vanzarilor i-a facut pe multi constructori sa-si reconsidere participarea la acest salon, iar pe unii chiar sa renunte la participare. Astfel, anul acesta, la Detroit nu vor mai veni Nissan/Infiniti, Land Rover, Mitsubishi, Suzuki, Ferrari si Rolls Royce. Iar cei care vor fi prezenti la NAIAS 2009 o vor face cu bugete mult mai mici decat in alti ani, ceea ce se va traduce prin standuri mai mici, fara celebrele spatii de ospitalitate unde mancarea si bautura erau odinioara din belsug, iar show-urile vor fi, in general, fara fastul si grandoarea de altadata.