Citroen Romania ofera asistenta gratuita pe teritoriul Europei

2 februarie 2009

Sursa: Citroen Romania



Citroen Romania a lansat un nou serviciu postvanzare destinat clientilor sai – Citroen Asistenta – prin intermediul caruia posesorii vehiculelor marcii pot beneficia de asistenta tehnica pe teritoriul Europei (31 de tari). Prin acest demers, Citroen isi confirma angajamentul intr-un proces de satisfacere a clientului la un nivel superior.

Citroen Asistenta va oferi clientilor Citroen din Romania gratuit servicii de depanare si remorcare in cazul incidentelor acoperite de garantia contractuala sau extinsa, precum si contra cost in cazul unui accident, incediu sau alte incidente ce nu sunt incluse in contractele de garantie. Astfel, in cazul unui incident ce tine de defectarea unor componente mecanice, electrice sau electronice, din cauza carora vehiculul nu mai poate circula normal, Citroen asigura gratuit, pe teritoriul Europei, depanarea pe loc, in masura in care este posibila, sau remorcarea vehiculului si transportul ocupantilor pana la cel mai apropiat Service Citroen.

Serviciul Citroen Asistenta este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, timpul de interventie estimat fiind de 60 de minute in orase si 90 de minute in afara acestora. Numerele de apel sunt diferite in functie de locatie: din Romania, apel gratuit la 0800-841-010, iar din strainatate la 0040-21-410-1020.

Partenerul oficial al Citroen Romania in organizarea si implementarea serviciului de asistenta rutiera este Motor Assistance, lider national in acest domeniu ce acopera in prezent intreg teritoriul Romaniei.

In plus, pentru a veni in intampinarea potentialilor clienti, dar si pentru a raspunde cat mai rapid solicitarilor si intrebarilor clientilor sai, Citroen Romania a lansat de asemenea serviciul Infoline, disponibil la numarul de telefon 031-42-42-000 de luni pana vineri intre orele 8,00 si 20,00, iar sambata intre 9,00 si 17,00.