In ciuda scandalului Dieselgate, vanzarile Grupului Volkswagen merg struna!

26 iulie 2017



Efectele scandalului Dieselgate par sa nu existe, in privinta vanzarilor Grupului Volkswagen! Strategiile puse in aplicare la nivel mondial au dat roade si, astfel, gigantul german a reusit sa vanda un numar total de 5.115.900 unitati in prima jumatate a lui 2017, ceea ce reprezinta o crestere de 0,8% fata de perioada anterioara.

Cea mai importanta piata de desfacere a companiei a fost Europa, unde s-au vandut 2.271.800 automobile, urmata indeaproape de Estul Asiei, unde s-au livrat clientilor 1.986.200 unitati, inclusiv 1.862.000 in China.

Si in America de Nord vanzarile au mers bine. S-au livrat cu 3,9% mai multe unitati din ianuarie pana la finalul lui iunie. In Statele Unite ale Americii, vanzarile au crescut cu 7,2%, ajungand astfel la 293.400 unitati. In America de Sud s-au vanzut 248.300 autoturisme, ceea ce inseamna un procent de crestere de 11,4.

Ca de obicei, autoturismele marca Volkswagen etin cea mai mare parte a vanzarilor, insumand un total de 2.935.100 unitati, urmate de Audi, cu 909.000, Skoda cu 585.000, SEAT cu 246.500, respectiv Porsche cu 126.500.

Livrarile autoturismelor comerciale Volkswagen au crescut si ele cu 5%, pana la 249.800 unitati. Astfel, MAN si Scania au inregistrat o crestere de 6,9%, respectiv 8,2%.