Modelul electric Audi e-tron Sportback, in productie incepand din 2019

4 iulie 2017



In anul 2019, Audi are prevazut startul productiei pentru al doilea sau model 100% electric. Este vorba de o limuzina suprainaltata, un GT cu 4 usi care urmeaza sa fie asamblata in uzina din Bruxelles, Belgia.

Constructorul german a anuntat ca versiunea de serie a conceptului e-tron Sportback (foto) va fi asamblata alaturi de noul SUV e-tron. Prototipul a fost dezvelit cu cateva luni in urma, cu ocazia salonului de la Shanghai.

Propulsia va fi compsua din trei motoare electrice, unul pe puntea fata si doua pe puntea spate, puterea totala fiind de 435 CP. Autonomia va fi de peste 500 km (in ciclu NEDC), ceea ce inseamna ca Audi va fi un rival demn de luat in seama pentru liderul actual al segmentului, Tesla Motors.

In fine, cei de la Audi prevad un al treilea model electric in gama, incepand din 2020. Acesta va fi, insa, mai mic, deci mai abordabil ca pret.